De ce trimit glumele mai departe?

Standard

Vreau să explic mai jos, de ce redirecţionez eu mesaje sau glume:

Un om şi un câine mergeau pe un drum.
Omul se bucura de frumuseţea zilei, când, deodată îşi dădu seama că de fapt murise.
Îşi aducea acum aminte clar că murise iar câinele care mergea lângă el,
murise chiar cu mai mulţi ani în urmă… Se întreba „…oare unde duce drumul ăsta?”
După o vreme ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatra.
Privindu-l mai de îndeaproape, văzu ca era făcut dintr-o marmura foarte fină.
Mai sus pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră acolo şi văzu ca era încrustată cu perle iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El şi câinele său se apropiară de poartă şi atunci observă într-o parte, un om şezând la un birou .
Îl întrebă:
– Scuzaţi-mă, unde ne aflam ?
– Aici e Raiul – răspunse acesta.
– Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne daţi putină apă ?
– Bine’nţeles, intraţi înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă
nişte apa cu gheaţă. Făcu un gest şi poarta începu să se deschidă.
– Prietenul meu, poate intra şi el ? – întrebă călătorul arâtând înspre câine.
– Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipa, apoi se întoarse şi îşi continuă calea pe care pornise împreuna cu câinele său.
După încă o plimbare lungă pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de ţară, dădură de o ferma a cărei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici vorbă.
Se apropie şi văzu un cetăţean şezând, rezemat de un copac şi citind o carte.
– Scuzaţi-mă ! – i se adresa el. Aveţi cumva putină apă?
– Da, desigur… e o cişmea ceva mai încolo.
– Şi pentru prietenul meu ? – arâtând către câine.
– Trebuie sa fie şi o strachină chiar lângă cişmea.
Trecură de poarta şi ajunseră la o cişmea veche, cu pompa.
Omul şi câinele băură pe săturate.
După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.
– Ce loc este acesta ? – întrebă călătorul.
– Ăsta este raiul.
– Sunt total încurcat. Un cetăţean, ceva mai jos pe drumul ăsta,
mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
– Te referi la locul acela cu aleea de aur şi zid de marmură ?… Ăla e iadul.
– Şi nu vă deranjează ca ei folosesc acelaşi nume ca Dv. ?!…
– Din contră, suntem fericiţi ca ei îi triază întâi pe cei care sunt gata sa-şi lase în urma prietenii cei mai buni.

Deeeci… uneori ne mirăm de ce prietenii continuă să redirecţioneze glume spre noi, fără a ne scrie un singur cuvânt. Poate asta ar fi o explicaţie:
Când eşti ocupat, dar vrei totuşi sa menţii contactul cu prietenii, ce faci ?
Redirecţionezi mesajele primite şi glumele care le-ar putea aduce un zâmbet !
Nu că nu aş avea ce face, dar mă gândesc şi la alţii, de câte ori văd ceva frumos sau interesant.
Deasemenea ca să ştii că nu eşti uitat, ca ţi se mai acordă încă importanţă, ca eşti iubit, ce crezi ca-ţi trebuie ? Un mesaj sau o glumă redirecţionată din partea prietenilor tăi…
Aşa că, data viitoare, când vei primi un mesaj sau o glumă, nu te gândi la ea doar ca la „încă o glumă redirecţionată „, ci la faptul că cineva s-a gândit la tine astăzi şi că prietenul tău de la capătul celalalt al computerului, a vrut sa-ţi trimită un zâmbet !
Sunteţi cu toţi bineveniţi la strachina mea oricand.

P.S. Textul nu-mi aparţine şi nici nu ştiu al cui este, dar este un minunat indemn la ….. prietenie🙂

2 responses »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s