Arhive pe categorii: Criss

Vând rochie GOTICA

Standard

Vând rochie în stil gotic/Goth, Gothic-Lolita etc. , potrivită defapt oricărui subgen al stilului GOTH. Este nouă, nu a fost purtată niciodată, am incercat-o  doar o dată pentru a vedea cum vine pe mine.

 

Este potrivită oricărei fane al acestui gen, într-o seară mai specială, banchet, orice ocazie inedită. A fost confecţionată la croitoreasă, fiind o mărime universală.

 

Materialul utilizat este de calitate, unul simplu de culoare negru intens, altul negru cu model de trandafiri negri, conturate cu franjuri roşii sub formă de floare. La baza mânecii dar şi în partea de jos a rochiei exită o dantelă roşie, superbă.

 

Rochia mai are un tul voluminos, fără de care acesta nu ar avea forma specifică genului ei (pentru a înţelege, tulul este asemănător celui de la o rochie de mireasă), iar în partea de sus talia este evidenţiată de un corset care se strânge cu un şnur roşu în faţă şi în spate.

 

Preţ: 300 lei neg.

Preţul mai include:  o gentuţă(cu modelul floral al rochiei) si o pălărioară (roşie)

Contact: Cristina 0736641605

Transport: prin posta română, curier rapid sau personal în Oradea

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Mama mea, printre stele!

Standard

O frumosă adiere de vară

Te aduce-mi în gând pururi.

Ai fost şi vei fi mereu aceeaşi,

Mereu tânără, veselă crăiasă.

 

Ai plecat de tot printre stele

Să găseşti lumina din ele,

Viaţa ce o emană mereu.

 

Ai găsit lumina, mamă?

Trimite-mi-o te rog şi mie…

 

Dar totuşi parcă n-ai vrut să pleci…

Nu, nu ai vrut!

Dar mi te-au luat!

Şi le voi urî mereu pentru asta!

The song of the week

Standard

Melodia aleasa de mine saptamana aceasta e una care se afla pe soundtrack-ul anime-ului „NANA”, una anime superb pe care l-am vizionat zilele trecute. Il recomand tuturor celor pasionati de muzica rock si de anime-urile de calitate!

Artist: Olivia inspi’ Reira
Song: Wish
Anime: NANA

The Vampire Diaries(serial)

Standard

In paralel cu serialul „Grey’s Anatomy” urmaresc si serialul „The Vampire Diaries”. De ce il urmaresc? Il urmaresc din simplul fapt ca ii cu vampiri(un subiect care ma tenteaza foarte mult), dar si pentru drama adolescentina care se petrece pe parcursul lui. Da stiu…poate pe viitor voi zice ca a fost o prostie de serial, dar pe moment e foarte cautat, cu un succes enorm in randul tinerilor, actorii care joaca fiind promovati foarte mult de media, iesind astfel din anonimat. Oricum, in opinia mea, acest serial bate saga „Twilight” din toate punctele de vedere, dar nu reuseste sa intreaca seria „True Blood”, unde vampirii sunt malefici, rai, insetati de sange, fara mila in a omori oameni, adica vampirii asa cum se crede ca ar fi ei.

Elena, una dintre cele mai populare eleve din liceu a avut parte in urma cu 4 luni de o mare tragedie : parintii ei au murit intr-un accident de avion .Astfel aceasta , impreuna cu fratele ei, in varsta de 15 ani trebuie sa faca fata durerii.  Anul scolar tocmai a inceput. Elena impreuna cu prietenele sale sunt fascinate de prezenta unui nou stundent, tanar misterios si carismatic pe nume Stefan. Cei doi tineri au inceput sa vorbeasca , pe scurt facandu-si ochi dulci .Ceea ce nu stie Elena este ca Stefan este de fapt un vampir in varsta de 200 de ani. Chiar daca este un vampir Stefan incearca sa-si ascunda acete instincte . Stefan are un frate , pe nume Damon care , fata de Stefan tot ceea ce face este sa-si faca treaba de vampir, sa faca rau oamenilor , incercand chiar sa o omoare pe Elena, astfel s-a declansat o adevarata rivalitate intre cei doi frati Serialul The Vampire Diaries este o adaptare a unei serii de carti publicate in 1991.

Daca ar fi sa fac un top al serialelor/filmelor pe care le stiu eu cu vampiri ar suna in felul urmator:

1. True Bloodnota 10 datorita urmatoarelor caracteristici:

The song of the week

Standard

Am ales o melodie melancolica, poate putin mai trista, a lui Enya, o artista care de mai bine de 20 de ani realizeaza capodopere de melodii.

O mare parte din muzica ei este influenţată de muzica tradiţională irlandeză, celtică şi clasică.
Ca un grup muzical, Enya reprezintă un parteneriat între trei persoane: Enya – ea însăşi, care compune şi redă muzica; Nicky Ryan, care produce albumele; şi Roma Ryan, care scrie versuri în limbi diferite, cu excepţia galezei, în care Enya va reda ea însăşi versurile, doar dacă nu se specifică. Enya execută la toate instrumentele, precum şi vocea pe straturi. Deşi există anumite fragmente în care instrumente acustice sunt folosite, aproape toate sunetele din piesele artistei sunt create printr-un sintetizator. Amprenta muzicală este realizată prin stratificarea vocii de până la 80 de ori.
Sunetul ei de semnătură este cunoscut pentru folosirea unor aranjamente simple, cu multi-extensii de urmăriri ale vocii. Ea a declarat într-un interviu că o dată a suprapus vocea ei de aproximativ 500 de ori.

Artitst: Enya

Song: Only Time

Album: A day without rain

Grey’s Anatomy

Standard

Hello world! Uite si eu am revenit pe blog…m-a luat un chef ciudat de a posta. Voi ce mai faceti? Ce e nou in viata voastra si in noul an? (La multi ani cu intarzieri! 😀 )

Eu in noul an am tot urmarit serialul „Anatomia lui Grey”, acesta avand 7 sezoane (ultimul fiind on going) eu ajungand pana la sezonul 5. Voi ce parere aveti? Mie mi se pare super…plotul, personajele, cazurile pe care le intampina, operatiile la limita, suspansul, tot! Parerea mea despre serial e, per general, un serial super reusit, spitalul care am inteles ca e inchiriat e superdotat(cred ca orice bolnav s-ar interna acolo, nu ca la noi 🙂 ), insa actorii fac unele proceduri care nu-s la fel si in realitate (la resuscitare am observat), dar in general de la mine are nota 10!

Citește restul acestei intrări

Filmul săptămânii – Remember Me

Standard

O parere:

Am vizionat filmul acuma vreo doua saptamani, iar nota mea pt film pe o scala de la 1 la 10 este un 8,50. Plotul filmului este impresionant, o poveste care m-a miscat avand un final cu totul si cu totul neasteptat. Faptul ca protagonistul e renumitul si foarte cunoscutul actor (vampirul Edward Cullen), anume Robert Pattinson mi-a dat un impuls mai mare de a dori sa vizionez filmul. Actiunea e parca statica si inchegata, insa se intensifica atunci cand apar fiorii dragostei…iar finalul este constiuit dintr-un tragic eveniment, poate cel mai cunoscut evenitment istoric contemporan al SUA! Iar in legatura cu Pattinson, a fost interesant sa-l vad insfarsit intr-un rol cat se poate de uman si de real…

Descriere:

Regizor: Allen Coulter Scenarist: Will Feters Genul: Dragoste/Drama Durata: 113 minute

Tyler si Ally sunt doi tineri in familiile carora s-au petrecut adevarate tragedii. Dupa ce fratele sau se sinucide, parintii lui Tyler divorteaza, iar acesta ajunge Citește restul acestei intrări